Misiune:

„O lume fără SM”, iar pe parcursul împlinirii acestei misiuni ASMR contribuie la creşterea calităţii vieţii persoanelor afectate de SM, prin facilitarea accesul acestora la informaţie, servicii de calitate şi eficiente, accesul la sistemul decizional al comunităţii, precum şi la instrumentele de colaborare din domeniu cu toţi partenerii sociali.

Viziune:

Persoanele afectate de SM se coalizează în mod solidar și sunt implicate în mod direct, individual şi asociativ în deciziile ce-i privesc, ca membrii ai unei societăţi în care solidaritatea, integrarea, drepturile omului şi spiritul holistic sunt valori aplicate şi fundamentale.

ASMR a fost înființată în anul 2015

SITE: sclerozamultipla.ro

Membră COPAC din anul 2009, mai întâi prin Societatea de Scleroză Multiplă din România, care a devenit apoi Asociația de Scleroză Multiplă din România.

DRAGOȘ ZAHARIA

Am fost diagnosticat în 2006 cu scleroză multiplă, după un periplu prin câteva spitale în încercarea de a afla un rezultat la întrebarea mea „Ce am?”

În 2007 am răspuns unui anunț din presa locală, cineva dorea să pună bazele unei asociații de pacienți cu scleroză multiplă.

Eu făceam voluntariat încă din 1999 în organizații, luptând pentru diverse cauze. Iar în acel moment, nu am stat pe gânduri, ci mi-am zis “Acum este momentul să fac ceva şi pentru mine şi pentru cei ca mine.” Am realizat pentru prima oară că EU şi alţii ca mine au nevoie de AJUTOR și acesta nu trebuie să vină neapărat de la stat, ci trebuie să vină chiar de la MINE, de la NOI ÎNŞINE. Atunci am decis să fondez asociația SM SPEROMAX ALBA, împreună cu alt pacient cu scleroză multiplă, doi specialişti şi un membru al familiei. În cei 10 ani am crescut, iar acum suntem 85 de pacienți, 45 de membri de familie, cinci specialiști și 16 voluntari.

Cel mai mare avantaj al faptului că fac parte din asociație este ca am la dispoziție o adevărată familie: ne ajutăm între noi cu un sfat, ne împrumutăm cu medicamente până primim de la spital. O mica familie numită „Împreună suntem mai puternici”.