Pacient de România – 6% pentru Sănătate

Articol publicat la 25 Sep 2015

Iași, 25 septembrie 2015

Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România a inițiat campania ”Pacient de România – 6% pentru Sănătate!”.

S-a vorbit de multe ori că este necesar să alocăm Sănătății un procent de 6% din PIB pentru Sănătate. În urmă cu 5 ani, un demers al societății civile a strâns semnături pentru a obține 6% din PIB pentru Sănătate. Totuși, nu s-a întâmplat. Sănătatea se confruntă în continuare cu aceleași lipsuri pe care le cunoaștem.

În prezent, în România, să fii pacient, înseamnă să nu beneficiezi de aceleaşi drepturi cu pacienții din alte țări, mai concret, să te confrunți cu crize ale sângelui dacă ai talasemie, să nu beneficiezi de o bună diagnosticare dacă ai o boală rară (uneori diagnosticarea dureaza mulţi ani), să ai acces foarte îngreunat la radioterapie dacă ești pacient oncologic, să nu ai acces la medici de anumite specialități (ATI, radioterapie, hematologie, chirurgie specializată, etc).

Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România a reluat acest demers pe care îl considerăm vital pentru pacienții pe care îi reprezentăm.

Sistemul de sănătate are nevoie de o finanțare corespunzătoare pentru a putea acoperi principalele priorități: servicii de calitate, tratament inovativ și salarizarea personalului medical.

”Ca pacienți români ne dorim să avem acces integral la tratamente compensate și terapii inovatoare în prezent, să nu fim nevoiți să întrerupem tratamentul sau să modificăm schema terapeutică în funcție de ce găsim în farmacii. Ne dorim sã avem acces la investigații, monitorizare și servicii medicale în măsura în care avem nevoie și atunci când avem nevoie. Ne dorim să avem personal medical bine pregătit. Pentru ca toate aceste lucruri să nu rămână doar un vis îndepărtat, sistemul de sănătate are nevoie de bani și de o politică coerentă. Pânã acum ne-am ocupat ca sistemul să supraviețuiască. De acum înainte ne dorim să existe condiții decente în sistemul de sănătate. Ne dorim ca pacienți să nu mai fim tratați ca pacienți de mâna a doua a Europei. Pentru ca acest lucru să se întâmple este nevoie de o finanțare corespunzătoare şi o regândire a sistemului. Primul pas trebuie să fie acordarea procentului de 6% din PIB către sănătate”, a declarat Radu Gănescu, președintele COPAC.

COPAC a fost deja la Cluj și Craiova, unde a strâns semnături și a organizat dezbateri cu profesioniștii din sănătate, iar în 25 septembrie va merge la Iași.

La sfârşitul campaniei va avea loc o întâlnire la Palatul Parlamentului unde vor fi prezenţi toți parlamentarii care vor susține această iniţiativă,  precum și oficialii din sănătate.

 

Pentru mai multe detalii, declaraţii îl puteți contacta pe dl. Radu Gănescu, președinte COPAC, tel. 0766270026.

  Parteneri

 

                           

 

  Parteneri media

 

                        

 

  Campania este sustinuta de

 

 

Cuvinte-cheie: , ,
Publicat in sectiunea: Comunicate