Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România reia programul dedicat grupurilor de suport pentru pacienții cronici cu depresie.
Grup va fi organizat online cu începere din februarie 2023 (imediat ce vom avea un număr de 20 de persoane înscrie) și va fi coordonat de psihoterapeut Andreea Partene. Ea este psihoterapeut cu o experiență de peste 12 ani, fiind preocupată de susținerea oamenilor aflați în dificultate preponderent prin metode care să îi pună în legătură, să le creeze încrederea că împreună vor fi mai rezistenți, mai stăpâni, mai încrezători.
Grupul va avea 8 întâlniri săptămânale online cu maximum 20 de participanți.
Un grup de suport este cel mai bun prilej de a fi însoțit de oameni care trăiesc, simt, experimentează stări foarte aproape de cele pe care le ai tu în această perioadă a existenței tale. Asta te va ajuta să fii mai înțelegător cu tine și te va determina să îți recapeți încrederea în faptul că pentru orice început, există un sfârșit, de această dată, o cale spre o stare de mai bine pe care ai avut-o cândva. Mai mult, acest drum poate fi făcut însoțit, ajutat, încurajat, atât de specialistul nostru cât și de cei care sunt în aceeași situație cu tine.
Vei putea să înveți din curajul pe care îl va trezi în tine interacțiunea cu ceilalți, vei avea ocazia să auzi cu urechile tale cum gândesc, simt, anticipează cei din grupul tău. Vei avea posibilitatea, la rândul tău, să susții și să încurajezi și asta îți va furniza energie, sentimente de utilitate și reușite mici, trăite pas cu pas.
Dacă nu ne crezi, vino să te convingi singur!
Vom valida participarea în ordinea înscrierilor. În momentul în care trecem de numărul de 20 de participanți, vom închide grupul și acele persoane vor fi înscrise pentru următorul grup. Prioritate au persoanele care nu au mai participat la un grup de suport organizat de COPAC.
În 2022 am organizat mai multe grupuri de suport pentru pacienții cronici cu diverse afecțiuni, precum și un grup de suport pentru pacientele cu cancer de sân.
Vă invităm să completați următorul formular pentru a vă înscrie: