Campanie de informare privind importanța testării în cazul bolilor virale, inclusiv COVID-19

Comunicat de presă

 București, 1 noiembrie 2022

Un român din patru declară că nu s-a testat pentru COVID-19 niciodată de la izbucnirea pandemiei, în contextul în care 74% declară că au avut apropiați care au trecut prin boală (12% a murit din cauza COVID19, 16% – cineva apropiat a fost internat în spital, 46% – cineva apropiat a fost diagnosticat, dar nu a fost internat). Acestea date au reieșit din studiul realizat de CULT Marketing Research în august 2022, pe un eșantion de peste 1000 de repondenți adulți, rezidenți în mediul urban.

 

Același studiu a relevat că 4 din 10 români ar amâna contactarea medicului cu mai mult de 5 zile după apariția simptomelor indicative pentru COVID-19. Cel mai frecvent motiv de întârziere este percepția conform căreia simptomele trebuie să dureze mai mult de 5 zile pentru a fi considerate grave (39%). Un alt motiv, precizat de o cincime dintre respondenți, este teama de internare (20%), precum și teamă că odată diagnosticați și luați în evidență ar trebui să se autoizoleze (15%). Cercetarea nua avut loc într-o perioadă cu vârf epidemic,  dar cu toate acestea, gradul de îngrijorarea al respondenților cu privire la infectarea cu SARs-COV-2 era la cote destul de înalte, respectiv la 43% dintre aceștia.

Circa8 din 10 persoane (77%) cunosc faptul că testarea este necesară pentru  diagnosticarea bolii, dar și faptul că testarea poate contribui la reducerea transmiterii COVID-19, protejându-i pe cei din jur.

Percepția respondenților privind categoriile de populație cele mai vulnerabile în cazul îmbolnăvirii cu COVID-19 poziționează în top persoanele cu vârsta de peste 60 de ani (76%), urmați de pacienții cu afecțiuni cronice (65%). Majoritatea românilor chestionați (90%) au declarat că ar prefera să se tratează acasă în dacă cazul în care ar avea o formă ușoară-moderată de COVID-19.

În acest context, COPAC lansează astăzi, 1 noiembrie, campania ”Noua rutină de sănătate”, împreună cu partenerii săi Societatea Națională de Medicina Familiei, Institutul Național de Boli Infecțioase ”Matei Balș”, Spitalul de Boli Infecțioase și Tropicale ”Victor Babeș”, MSD România și Synevo. 

De ce o nouă rutină? Chiar dacă în prezent vorbim de o perioadă mult mai stabilă din punct de vedere epidemic comparativ cu vârfurile de incidență din primii ani ai pandemiei, boala COVID-19 este încă prezentă printre noi, cu toate riscurile pe care aceasta le presupune mai ales în cazul celor vulnerabili. În plus, nu există garanția că nu ar putea apărea variante ale virusului cu transmisibilitate foarte mare sau cu efecte severe. Dacă mai era necesar, pandemia ne-a demonstrat cât de important este ca fiecare dintre noi să adopte o atitudine preventivă, reflectată într-o rutină individuală și colectivă pro-sănătate. O bună rutină de sănătate este cu atât mai importantă în cazul bolilor transmisibile cauzate de diverse virusuri, ce pot impacta semnificativ starea de sănătate a populației.

Campania “Noua rutină de sănătate”își propune ca, prin încurajarea testării COVID-19 de la primele simptome, să promoveze un comportament responsabil prin evitarea contactului cu alte persoane în cazul unui test pozitiv și contactarea medicului de familie pentru monitorizare/direcționare către Centre de evaluare dacă este cazul. În acest fel, pe de o parte cei infectați cu virusul COVID-19 vor beneficia de tratament corespunzător, evitând complicațiile bolii sau efectele pe termen lung ale acesteia, iar pe de altă parte vor proteja categoriile de persoane vulnerabile – bolnavii cronici, vârstnicii, gravidele – predispuse să dezvolte forme grave ale COVID-19.

Totodată, campania vizează un demers mai larg de educație al populației privind  importanța testării pentru diagnosticarea unor boli infecțioase, precum HIV, HPV, tuberculoza sau hepatitele. Fiecare dintre noi trebuie să fie responsabil și implicat în prezervarea sănătății lui și a persoanelor apropiate.

În acest scop, este crucial să creștem nivelul de cunoștințe al populației privind sănătatea, oferind informații pe subiecte de interes,”traduse” în limbaj simplu, ușor de urmărit și înțeles. În sprijinul acestei campanii, vine expoziția interactiv 3D Atlasul Virusurilor,deschisă în perioada (20 octombrie – 13 noiembrie 2022) în cadrul Muzeului temporar Art Safari. Aceasta oferă vizitatorilor informații științifice din domeniul medical prezentate într-un format atractiv, cuprivire la caracteristicile a 8 virusuri dintre cele mai frecvente și a efectelor acestora.