Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România va organiza în perioada 17-22 aprilie a IV-a ediție a ”Săptămânii pacienților”.

Evenimentul va cuprinde un eveniment de stradă – 17 aprilie, ce va marca Ziua în care a fost înființată Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România și Ziua Internațională a Hemofiliei, o conferință de presă și Forumul Național al Asociațiilor de Pacienți (19-20 aprilie).

În cadrul conferinței de presă, va fi prezentat un studiu, realizat de COPAC de satisfacție a pacienților, ce va inventaria principalele probleme cu care se confruntă pacienții cronici.

Forumul va reuni peste 150 de reprezentanți ai asociațiilor de pacienți din întreaga țară, care vor purta un dialog cu autoritățile.

Subiectele abordate în cadrul Forumului sunt pacienții și sistemul de sănătate în 2016, accesul la tratament, terapii și tehnici inovative și servicii medicale, siguranța pacienților, protecția socială pentru pacienții cronici, comunicarea cu profesioniștii din sănătate.

”Continuăm anual campania ”Săptămâna pacienților” din dorința de a aduce în prim plan pacienții cu problemele lor, dar și cu dorința de a avea o viață normală. Este o bună ocazie pentru reprezentanții asociațiilor de pacienți de a intra în dialog cu autoritățile, de a aduce o listă cu probleme cu care se confruntă pacienții la nivel local. Avem nevoie de autorități pentru a putea rezolva toate problemele, pe care ni le semnalează reprezentanții asociațiilor de pacienți, atât cele punctuale, cât și pentru cele globale”, a declarant Radu Gănescu, președintele COPAC.

Vă așteptăm alături de noi la aceste manifestări!