Lipsa medicamentelor pentru bolnavii cronici și celelalte probleme din cadrul sistemului sanitar, în atenția Avocatului Poporului, care va elabora un Raport special privind sistemul de sănătate din România

Articol publicat la 05 Mai 2016

Avocatul Poporului, domnul Victor Ciorbea, împreună cu doamna Erzsébet Dáné, adjunct al Avocatului Poporului, doamnele Luiza Portase-Necula, Monica Acatrinei și domnul Dorel Bahrin, consilieri, s-a întâlnit cu domnul Radu Gănescu, președinte al Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România (C.O.P.A.C.), doamna Dorica Dan, președinte al Alianței Naționale pentru Boli Rare și domnul Gheorghe Tache președinte al Asociației Transplantaților din România.

 

În cadrul întâlnirii, reprezentanții asociațiilor au criticat Ordinul Ministerului Sănătății nr. 75 din 2009 prin care s-a stabilit ca prețul medicamentelor de import să fie stabilit prin consultarea prețurilor din 12 state ale Uniunii Europene, iar pentru România prețul să fie cel mai mic din cele 12 state. Respectivul Ordin a încurajat comerțul paralel cu medicamente. Ei au acuzat, între altele, și faptul că nu a mai fost prelungit, începând cu 31 decembrie 2015, Ordinul Ministerului Sănătății nr. 456 din 2012, prin care s-a interzis exportul paralel de medicamente, una din consecințe fiind absența de pe piață a medicamentelor pentru bolnavii cronici, acut și cu boli rare. Președintele C.O.P.A.C., domnul Radu Gănescu a declarat că au existat mai multe întâlniri cu autoritățile în domeniu, care însă au rămas fără rezultat.

 

Avocatul Poporului, domnul Victor Ciorbea a declarat că se întreprind și se vor întreprinde demersuri în vederea soluționării acestei probleme. În plus, Avocatul Poporului intenționează să încheie protocoale și va avea întâlniri cu asociațiile de pacienți, din perspectiva elaborării unui Raport special al instituției privind starea sistemului național de sănătate, Raport ce va fi înaintat Parlamentului și Guvernului României.

Cuvinte-cheie:
Publicat in sectiunea: Comunicate