Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România lansează astază programul de training ”Crești cu noi!”, dedicat asociațiilor de pacienți și organizațiilor neguvernamentale din domeniul sănătății.
Programul va cuprinde 5 traininguri pe următoarele teme: Cum ar trebui să arate website-ul unei organizații/Social media, Cum să te promovezi mai bine, Identificarea surselor de finanțare, Finanțări europene, Alegerea unor idei potrivite pentru proiecte.
De asemenea, 3 organizații alese dintre cele participante vor beneficia de consiliere pentru realizarea identității vizuale. Organizațiile vor fi alese de trainer pe baza unor criteria ce vor fi anunțate în cadrul primul training.
Traineri vor fi colegii noștri: Adelina Vartolomei, cu o experiență de peste 10 ani în comunicare și marketing online, Sorin Grădinaru, vicepreședintele Asociației Copilul meu Inima mea, cu o experiență de 20 de ani în publicitate și Iulian Petre, director executive Uniunea Națională a Organizațiilor Pacienților Afectați de HIV/SIDA, cu experiență de 20 de ani în scriere și derulare de proiecte.
S-au înscris un număr de 25 de participanți din organizații mai mici și nou-înființate, acoperind o arie largă de patologii. Dacă mai există persoane care doresc să se înscrie, o pot face pe formularul de pe site-ul COPAC
”Prin acest program continuăm ce am început anul trecut cu Digitalizarea asociațiilor de pacienți. Ne dorim să contribuim semnificativ la dezvoltarea și profesionalizarea ONG-urilor mici pentru că știm din proprie experiență că este dificil”, a declarant Radu Gănescu, președintele COPAC.
”Credem că avem un rol important, ca și coaliție, în a sprijini organizațiile mici să se dezvolte. Ne dorim ca acest motto ”Crești cu noi!” să devină o realitate. Mesajul nostrum către asociațiile mici sau nou-înființate este că aveți în COPAC un partener”, a precizat Luminița Vâlcea, coordonatorul proiectului.