onlineBucurești, 29 septembrie 2020

Coaliția Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România lansează programul de training ”Digitalizarea asociațiilor de pacienți”. Prin intermediul acestui program, COPAC își propune să pregătească un număr de 20 de reprezentanți ai asociațiilor de pacienți în mediul online.

Cele 5 traininguri se vor desfășura online și îi vor învăța pe participanți ce  înseamnă comunicarea online, să folosească mai bine instrumentele digitale și cum pot ajunge mai bine la comunitatea lor de pacienți.

”Am dezvoltat acest proiect din dorința de a ajuta reprezentanții asociațiilor de pacienți să se adapteze la noul mediu de comunicare online, folosit tot mai mult în acest an. Cred că activitatea pe care o desfășurăm ca asociații de pacienți poate fi realizată și în mediul online. Încurajăm pacienții să comunice cu reprezentanții asociațiilor pe grupuri/email/social media și să îi informeze cu privire la problemele cu care se confruntă”, a declarant Radu Gănescu, președintele Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice.

Programul va cuprinde traininguri cu următoarele teme:

  1. Identificarea celor mai importante nevoi de comunicare a reprezentanților asociațiilor de pacienți în vederea realizării unui plan de comunicare online aplicat și eficient
  2. Cele mai eficiente platforme de comunicare online. Cele mai eficiente modalități de comunicare online. De la testimonial scrise la podcast și video.
  3. Puterea comunității. Cum aducem împreună în online grupurile cu interese comune. Învățarea din exemple de succes din România și din lume.
  4. Cum comunicăm online cu medicul. Ce este bine să facem și ce nu. Ce informații nu trebuie difuzate în mediul online. Legislația de care trebuie ținut cont.
  5. Cum comunicăm online cu media. Ce se schimbă, ce se menține din mediul offline.

Programul de training se va desfășura în perioada septembrie – noiembrie 2020, primul va avea loc pe 30 septembrie. În urma anunțului public, s-au înscris 23 de participanți, reprezentanți ai asociațiilor de pacienți cu diverse afecțiuni din întreaga țară.