În luna decembrie organizăm un grup special de suport pentru persoanele care se confruntă cu dificultăți din sfera depresiei, diagnosticate sau nu. Acest grup este dedicat celor care au posibilitatea și dorința de a participa la toate cele 5 întâlniri din luna decembrie și la cea finală din ianuarie. Ne referim aici mai ales la cei dintre dumneavoastră care, de aceste sărbători, au parte de si mai multă singurătate decât cum viața îi obișnuise până acum, fapt la care se mai adaugă și un episod depresiv.
Ne dorim ca cei înscriși să asume participarea la cele 6 ședințe, aceasta fiind o nevoie consimțită. Vrem să fim alături exclusiv celor care au nevoie de susținerea altor oameni aflați în aceeași situație cu ei. în decembrie, luna sărbătorilor de iarnă.
Pentru cei interesați, dar care nu să participe în decembrie, vom începe un nou grup pentru ianuarie pe 16, iar dacă acela este cel potrivit, te vei înscrie la momentul oportun! 😊
Cum funcționează grupul de sărbători?
- Desfășurare săptămânală:
Întâlnirile au loc online, pe Zoom, LUNEA, de la 18:00 la 20:00, în următoarele date: 2, 9, 16, 23, 30 decembrie și 6 ianuarie. - Acces simplu:
Poți participa de oriunde, doar accesând linkul de conectare. - Format deschis:
Grupul este accesibil atât celor care au mai participat la întâlnirile noastre, cât și celor care vin pentru prima dată.
De ce să participi?
- Un spațiu sigur pentru împărtășire: Vom explora împreună cum sărbătorile pot intensifica simptomele depresiei, de la sentimentele de singurătate și presiunea socială, până la dificultățile financiare și relaționale.
- Sprijin și empatie: Vei găsi o comunitate de oameni care te înțeleg și te sprijină fără judecată.
- Strategii pentru gestionare: Vom discuta soluții practice care să te ajute să gestionezi mai bine această perioadă.
- Comunitate și resurse: Descoperi forța unui grup care te acceptă așa cum ești, oferind un spațiu de apartenență.
Ce să aștepți de la fiecare întâlnire?
- Deschiderea: Reamintirea regulilor de bază și conectarea participanților.
- Tema săptămânii: Vom aborda subiecte precum gestionarea așteptărilor de sărbători, relațiile cu familia, cum să spui „nu” fără vinovăție și cum să prioritizezi propriul bine.
- Împărtășirea experiențelor: Fiecare participant are ocazia să povestească, dacă dorește, provocările și reușitele recente.
- Închidere: Gânduri finale și exerciții practice pe care să le aplici între întâlniri.
Cum te afectează sărbătorile?
Sărbătorile pot fi o perioadă dificilă pentru cei care se confruntă cu depresia:
- Presiunea socială: Așteptarea de a fi „fericit” sau de a participa la evenimente poate amplifica sentimentele de inadecvare.
- Izolarea: Lipsa familiei sau conflictul cu cei apropiați poate accentua singurătatea.
- Stresul financiar: Cadourile și cheltuielile de sărbători pot crea anxietate suplimentară.
- Rutina perturbată: Programul de sărbători poate deranja obiceiurile sănătoase deja construite.
Cum să te înscrii?
Pentru a te alătura acestui grup, completează formularul nostru online (link către formular). Locurile sunt limitate! După înscriere vei fi contactat de noi și vei completa un formular, mai complex. După completarea acestuia vei fi înscris, vei primi informații pe un grup de WhatsApp dedicat și te vei vedea ONLINE cu psihoterapeutul COPAC, Andreea Partene.
Nu lăsa sărbătorile să îți închidă ușa către o stare mai bună! Alătură-te grupului nostru și descoperă cum să faci față acestei perioade cu sprijinul unei comunități care te înțelege.
Va puteți înscrie completând următorul formular: