Asociația Copiilor și Tinerilor Diabetici Mureș ( ASCOTID) este o asociație nonguvernamentală, non profit și apolitical, înființată în anul 2006, cu sediul la Târgu Mureș.
Asociația a luat naștere din dorința de a schimba în bine viețile copiilor și tinerilor diagnosticați cu diabet zaharat tip 1 (insulinodependent) .
Când nu ai insulină, teste de monitorizarea glicemiei și alte materiale sanitare de care depinde viața copiilor și tinerilor cu diabet, un ONG poate face minuni, chiar poate sustitui parțial rolul factorilor responsabili .
Obiectivul principal este promovarea, sprijinirea și apărarea interesele copiilor și tinerilor diabetici, respectiv a familiilor acestora, având caracter umanitar și caritabil.
Principalele activități se bazează pe educația medicală, consilierea psihologică, asistența juridică și acordarea de materiale sanitare vitale în viețile acestor pacienți.
Conștientizarea gravității bolii, respectarea tratamentului,practicarea sportului, schimbarea stilului de viață,prevenirea complicațiilor cronice, organizarea activităților de socializare și recreere, colaborarea cu medicii specialiști, îmbunătățire a legislației referitoare la drepturile persoanelor cu diabet și promovarea intereselor în fața autoritaților sunt doar câteva din activitățile regăsite în cadrul centrului de zi pentru copiii cu diabet, din Tîrgu Mureș.
Site: www.ascotid.ro
ASCOTID a devenit membru COPAC în anul 2018 după mulți ani de colaborare.
Rodica Molnar, președintele ASCOTID Mureș
“Am creat ASCOTID Mureș din dorința de a consolida prietenia între copiii cu această afecțiune ce ucide lent dacă nu au grijă de ei, însă alături de părinții acestora lupta este contra cronometru, viața lor se măsoară în picătura de sânge (glicemia), gramele de glucide consumate și picătura de insulină injectată. Ei sunt eroii mei și a doua mea familie”