Continuăm, până la finalul anului, campaniile de testările gratuite

 

Peste 30.000 de persoane cu vârsta între 50 și 74 de ani și domiciliul stabil și reședința în București și în Ilfov au fost testate gratuit pentru cancer colorectal în cadrul proiectului „Furnizarea serviciilor de sănătate din programele de prevenţie, depistare precoce, diagnostic şi tratament precoce al leziunilor precanceroase colorectale – ROCCAS II București-Ilfov” – POCU/757/4/9/136824, proiect derulat, în peroada iulie 2020 – decembrie 2023, de către Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” (SUUMC) și Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România (COPAC).

Trebuie precizat faptul că grupul țintă al proiectului este format din 50.001 persoane, dintre care minim 53% să aparțină grupurilor vulnerabile, condiție necesară pentru a asigura contextul necesar pentru îndeplinirea obiectivului național privind atât scăderea incidenței, cât și a mortalității prin cancer colorectal, obiectiv care este aliniat la politicile europene de sănătate publică în acest domeniu.

În acest context, din totalul persoanele testate, un număr de 5000 de persoane aparțin grupurilor vulnerabile.

Statistica campaniilor de testare se poate rezuma la următoarele informații

  • COPAC a organizat testări pentru un număr de 6832 persoane
  • 5% dintre cei testați au rezultate pozitive și au fost realizate 695 de colonoscopii.
  • 650 de persoane au prezentat risc crescut de a dezvolta cancer colorectal, sens în care medicii de familie implicați în campanie i-au programat, direct, la colonoscopie.
  • în prezent, alte 275 de persoane sunt programate pentru efectuarea colonoscopiei gratuite la Spitalul Militar de Urgență Central.

Proiectul ROCCAS II București-Ilfov se desfășoară prin intermediul medicilor de familie înscriși în proiect (aproximativ 70 în acest moment) și al evenimentelor publice de testare de la nivelul comunităților. Obiectivul proiectului vizează creșterea accesului la servicii accesibile, durabile și de înaltă calitate, inclusiv asistență medicală și servicii sociale de interes general, prin organizarea de programe de sănătate și servicii orientate către prevenție, depistare precoce (screening), diagnostic și tratament precoce al cancerului colorectal (CCR).

 

  • Momentul în care depistezi cancerul colorectal poate să facă diferența dintre viață și moarte. Vino și tu să te testezi!

„Cancerul colorectal este pe locul doi la tipuri de cancere în România, atât ca frecvență, cât și din punctul de vedere al cauzelor de deces, după cancerul pulmonar. Depistat în stadii incipiente, supraviețuirea în cancerul colorectal este de 90%. Depistat în stadii avansate, supraviețuirea este doar în jur de 15%. Momentul în care depistezi cancerul colorectal poate să facă diferența dintre viață și moarte. Nu vă puteți imagina reacția unui pacient care are test pozitiv, face colonoscopia și se dovedește că lucrurile sunt în regulă!” — spune dr. Daciana Toma, medic de familie și coordonator medical al programului de screening ROCCAS II București – Ilfov.

”Mergem spre comunități, către oameni pentru a putea ca orice locuitor din București sau Ilfov să poată beneficia de testarea gratuită pentru cancerul colorectal. Ca organizație de pacienți oferim suport proiectului și ne dorim să contribuim la testarea cât mai multor persoane și să contribuim la păstrarea unei bune stări de sănătate a comunităților”, precizează Ștefan Răduț, coordonator partener COPAC.

Ce spun persoanele testate?

Mihaela are 62 de ani și este unul dintre cei peste 30.000 de români care au ales să facă testul FIT în cadrul programului de screening ROCCAS II. A fost învățătoare aproape o viață – timp de peste 40 de ani. Mihaela a aflat de programul de screening ROCCAS II chiar într-un moment în care tocmai își făcuse programare la gastroenterologie. A mai făcut o colonoscopie și înainte de pandemie, iar acum aproape 30 de ani, tatăl său, care are astăzi 91 de ani, a fost operat de cancer de colon. La operație, i s-au scos 3 sferturi din colon. Postoperator, tatăl său a refuzat tratamentul cu citostatice, iar, în acest context, faptul că, încă, este în viață, o determină pe Mihaela să vadă acest lucru ca „o minune”.

La rândul său, Mihaela spune că are probleme pe care le-a ignorat o vreme, cu toate că este conștientă că nu este bine să amâni vizita la medic, și vrea să afle despre ce este vorba: „Am niște probleme pe care le-am dus cu mine până acum, dar știu că nu este bine. Asta din cauză că mai am și alte probleme de sănătate, care erau mai urgente și de care a trebuit să mă ocup. Am aflat singură despre testare, de pe internet, și m-am înscris imediat. În momentul când am aflat, tocmai îmi făcusem o programare la gastroenterologie.” Mihaela a ieși recent la pensie și are un mare regret: că tocmai acum, când ar avea timp liber de care să se bucure, are probleme de sănătate. Își dorește să afle ce probleme are și să le rezolve (este în așteptarea rezultatului testului FIT), pentru a se putea bucura în liniște de această perioadă.

Maria are 65 de ani și a ales să se testeze pentru cancer colorectal în cadrul programului de screening ROCCAS II. Povestește că în trecut a avut hemoroizi, apoi un polip de care a fost operată. Maria a venit  singură, în cârje, la o sesiune de testare organizată de Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice (COPAC) la Policlinica Vitan din București. Nu poate sta mult în picioare din cauza unei neuropatii de care suferă, dar și-a dorit foarte mult să se testeze. „Greu, foarte greu trăiesc!”, mărturisește ea.

Maria a aflat singură despre testare, de pe internet, și s-a înscris fără să stea pe gânduri. Își dorește să fie bine sau măcar să rezolve cât mai repede problemele – momentan, așteaptă rezultatul testului. Fiica ei locuiește de mulți ani în Canada și i-a făcut și Mariei rezidență permanentă, iar acum își dorește să se mute cât mai curând la fiica ei.